Membri

Adrian Popescu

Articole de Adrian Popescuwww.adrian-popescu.roblog

fotografie Adrian Popescu

Sunt tatăl unei fetiţe de 5 ani care tocmai şi-a pierdut primul dinte şi al unei fetiţe de 3 ani care doar crede că şi l-a pierdut, ca să semene cu sora ei. Totodată, sunt căsătorit cu mama acestor două fetiţe.
Sunt motivat să mă schimb de lucrurile care cred că sunt cu adevărat importante şi reale în viaţă. Şi nu, nu sunt eu în poză, deşi mi-aş dori să ajung la această vârstă şi să-mi îmbrăţişez nepoata sau strănepoata.

Adrian Pelcz

Articole de Adrian Pelczwww.adimage.roblog

fotografie Adrian Pelcz

Dintre toate genurile foto pe care le-am încercat, fotografia de nuntă mi s-a potrivit ca o mănuşă. Am îmbrăţişat stilul fotojurnalistic, nu pentru că vreau să mă înscriu în vreun curent artistic, ci pentru că aşa simt că trebuie fotografiată o nuntă. Tot ce fac vine din suflet şi mă bucură să le pot oferi oamenilor amintiri deosebite. Consider că cei care mă aleg pentru a le fotografia nunta îşi doresc să poată retrăi acea zi peste ani, aşa cum a fost ea.

Relu Calotă

Articole de Relu Calotawww.fotonunti.roblog

fotografie Relu Calotă

De fotografie m-am apucat din disperare, pentru că picasem la facultate şi a trebuit, la “sfatul” părinţilor, să dau examen la o şcoală postliceală de fotoreporteri şi cameramani. Nu aveam habar ce mă aşteapta şi nu mă interesa deloc treaba asta cu fotografia, presa, televiziunea, toate mă lăsau rece pentru că aveam numai sport în cap. Făcusem vreo 12 ani tenis de câmp şi-mi doream să continui pe acest drum, să urmez cursurile ANEFS şi să devin antrenor.

Și m-am mai chinuit câţiva ani până am intrat la facultate, pentru că aveau ăia nişte baremuri la probele fizice de parcă ne selectau pentru jocurile olimpice. După vreo trei încercări m-am “calificat” şi am participat la olimpiada din 2000. În timpul ăsta, cât mă pregateam de olimpiadă, m-am îndrăgostit de imagine. Am terminat “minunatele” cursuri de fotojurnalism şi de operatorie, care m-au ajutat în sensul că mi-au deschis apetitul de a privi şi m-au făcut să-mi doresc să continui pe drumul ăsta, dar cam atât.

În ultimul an de studii am participat la un concurs la TVR pentru un post de operator imagine şi am devenit cameraman la ştiri. A fost ziua în care am fost foarte mândru de mine. Treaba asta cu ştirile era foarte faină prin ‘98, pentru că în fiecare zi făceam altceva. Am prins ultima mineriadă, războiul interetnic din Kosovo şi Macedonia. Era interesant, îmi plăcea pentru că eram acolo, în mijlocul evenimentelor. Cu timpul au apărut aşa de multe televiziuni încât am devenit toţi ca o turmă de oi. Ce făcea o televiziune trebuia să facă toate şi de cele mai multe ori asta însemna politică. Mă plictiseam sau mai bine spus simţeam că mă plictisesc. Trebuia să fac şi altceva pentru a nu uita “să privesc” .

M-am apucat de fotografie. Am zis să văd cum e… Făcusem prin şcoală, aveam ceva habar şi eram convins că-mi va menţine vie dragostea pentru imagine, mai ales că imaginea de televiziune şi fotografia au destule lucruri în comun. Problema era… ce să fac? Ce gen fotografic să abordez? Nu mă simţeam capabil să îmi iau aparatul de gât şi să mă duc pe coclauri să fotografiez peisaje. Nu-mi plăcea. În studio nu îmi doream să lucrez pentru că nu vreau să controlez imaginea.

Îmi place să fotografiez ce se întâmplă şi fiu surprins de fiecare dată. Trebuia să rămân cumva în mediu, lângă oameni, cât mai aproape de ei. Aşa am ajuns eu începând de prin 2004 să fotografiez nunţi. La început pe la prieteni după care totul a început să se lege: la prietenii prietenilor, la cunoştinţele prietenilor şi tot aşa. Nu am reuşit niciodată să mă îndepărtez foarte mult de spiritul ştirilor. Fotografiam ce se întâmplă fără a mă implica în acţiune, fără a încerca să creez o altă stare decât cea existentă şi-mi plăcea ca la balamuc, ca-n prima zi… şi încă îmi place.

Gabriel Constantin

Articole de Gabriel Constantinwww.gabriel-constantin.roblog

fotografie Gabriel Constantin

In copilarie stricam camerele foto ale tatalui meu. Imi imaginam ca sunt tancuri, obiectivele semanau in mintea mea cu niste turete. Nici acum nu stiu cum de eram lasat sa duc aparatele pe front, am ajuns in schimb sa-mi pese foarte tare de adevaratul lor scop.

Bogdan Dincă

Articole de Bogdan Dincawww.fotografiidefamilie.roblog

fotografie Bogdan Dincă

Născut în 1978, trăiesc și muncesc în București. Combin un job de consultant IT cu pasiunea pentru fotografie. În ultimii patru ani am explorat majoritatea tipurilor de fotografie, de la fotojurnalism până la fotografia de studio, de la eveniment până la fotografia de produs. Am cunoscut fotografi foarte buni și editori de la care am învățat multe; am colaborat cu agenții de presă și cu publicații și am avut drept clienți atât persoane publice, cât și familii minunate. Din toate aceste experiențe, am rămas cu pasiunea pentru fotojurnalism: să fiu în mijlocul desfășurării evenimentelor, să pot reda lucrurile așa cum se întâmplă, fără a le cosmetiza, fară a încerca să construiesc imagini false.

Împreuna cu soția mea, Alexandra, am lansat anul trecut fotografiidefamilie.ro și de atunci am avut privilegiul de a putea combina pasiunea pentru fotografie cu posibilitatea de a interacționa cu o mulțime de oameni extraordinari. Am fotografiat copii de toate vârstele, cupluri la început de drum, familii numeroase, evenimente speciale. Am rămas prieteni cu multe din familiile pe care le-am fotografiat, iar mulți dintre clienții noștri au revenit, așa că în portofoliul nostru veți vedea de multe ori același copil fotografiat la vârste diferite.

Ne dorim să fim mai mult decât doi fotografi cu care interacționați o singură dată. Ne dorim să fim cei care vă vor fotografia nunta, lunile de sarcină, botezul copilului și prima zi de grădiniță :) .




©omiedecuvinte.ro 2010. Toate drepturile rezervate

Go away!